luni, 14 martie 2011
Bogat, dar tot nefericit
Oraşu nostru a fost necăjit, nu de multă vreme, printr-o secetă mare. Locuitori foarte supăraţi adresau lui Dumnezeu rugăciunile cele mai vii. Precum în timpul lui Moise, cerul era de aramă, şi nu se avea în vedere decât o moarte îngrozitoare. Dumnezeu S-a lăsat mişcat: o ploaie îmbelşugată a căzut din cer. Tot oraşul s-a bucurat, se bucurau ca şi cum ar fi revenit de la porţile mormântului. Dar în această fericire universală, un singur om, un bogat, era trist; el mergea întunecat, palid ca un mort pe străzi. A fost întrebat care era cauza necazului său în mijlocul bucuriei comune, el n-a putut ascunde în adâncul inimi sale motivul acestei disperări ruşinoase: Eu am, zice el o mare cantitate de măsuri de grâu, cu care nu ştiu ce să mai fac. Eu vă întreb, acest om era el fericit? Nu merita el să fie omorât cu pietre ca o fiară sălbatică, ca duşmanul comun al speciei umane?…Sclavul argintului, fericirea publică te întristează, bunătatea divină te supără!. Sf. Ioan Gură de Aur. Omilia 39, nr.8 la I Corinteni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu