Socrate

Filosof grec (469-399 i.e.n.) reprezentant al idealismului în filozofie. După ce a învăţat şi a practicat meseria de sculptor şi după ce, ca soldat, se dovedise un luptător plin de patriotism şi curaj, sa consacrat misiuni instruiri semenilor săi. Socrate arată că principala datorie a omului este a se cunoaşte pe sine şi în acest sens a formulat cunoscuta maximă: "Cunoaşte-te pe tine însuţi". Prin aceasta el a iniţiat preocuparea pentru studierea sufletului omenesc, care a dus apoi la studii psihologice.
Pe plan etic, Socrate susţinea teza că viaţa umană are ca obiect virtutea, singura care aduce omului fericirea. A fi virtuos înseamnă a subordona corpul -sufletul şi simţurile - raţiunii. Virtutea se învaţă şi este chiar cea mai de seamă învăţătură (Megistan mathema), fără ea oamenii, învăţând artele matematice, devin nişte tehnicieni fără de suflet, sau învăţând dialectica, devin politicieni fără scrupule.
Ca să faci bine trebuie să şti ce este binele; ca să fi drept, modest, curajos, trebuie să şti ce-i dreptatea, moderaţiunea şi curajul.
Oamenii greşesc numai când nu cunosc adevărul, s-au nu ştiu cum să acţioneze, deci din icnoranţă.
De cele mai multe ori, era dispreţuit şi luat în râs, dar îndura cu răbdare această purtare proastă; odată chiar cineva se miră foarte că primise liniştit o lovitură de picior, iar el spuse: “Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aş fi dat în judecată?”
De la Socrate au rămas doar câteva maxime cu valoare educativă:
Ştiinţa nu-i utilă dacă nu-l face pe om mai bun.
Ştiu că nu ştiu nimic.
Simpatia pentru profesor şi încadrarea in program, sunt cele două cheii de boltă ale educaţiei. Perfecţiunea morală constă în a te înălţa deasupra slăbicunilor naturii, în a rezista poftelor şi înclinaţiilor rele, astfel ca sufletul să rămână stăpân corpului.